Site icon TasteLife

SUPĂ UŞOARĂ DE LEGUME

Iată o supă uşoară, de primăvară, foarte gustoasă! Am gătit-o întâmplător, cu ce aveam prin frigider, dar a devenit una din preferatele mele.

INGREDIENTE:
(pentru 4 pers.)

2-3 linguri ulei măsline
2-3 tije ţelină apio
4 fire ceapă verde
3 fire usturoi verde
1 căţel de usturoi
1 ardei iute mic, roşu
3-4 roşii tocate
250 ml supă de legume
250 ml suc de roşii (bulion de casă)
1 legătură mică de busuioc verde
200 g frunze spanac (sau frunze de sfeclă – mangold)
sare, piper

MOD DE PREPARARE:

Mai întâi spălăm toate legumele. Într-o oală punem uleiul la încins şi adăugăm ceapa şi usturoiul verde, tocate, tulpinile de ţelină apio tăiate mărunt, ardeiul iute tocat şi roşiile tăiate cubuleţe. După aproximativ 8-10 minute, adăugăm sucul de roşii, supa de legume, căţelul de usturoi mărunţit, frunzele de spanac şi frunzele de busuioc verde. Mai lăsăm să fiarbă încă 5-7 minute şi potrivim de sare şi piper. Se serveşte simplă, sau cu smântână. Asta e tot!

Exit mobile version