„TasteLife” este un blog despre mâncare, băuturi, evenimente şi călătorii din perspectiva unui psiholog gurmand.
Acest proiect s-a născut din dorinţa de a împărtăşi experienţele mele culinare, pasiunea mea pentru mâncarea de calitate, pentru tot ce înseamnă răsfăţ culinar. Voi scrie aici despre locurile pe care le vizitez, despre mâncarea minunată pe care o savurez, despre cocktail-urile pe care le gust, despre evenimentele la care particip, despre aroma vieţii. Zarurile au fost aruncate!
Iubesc să călătoresc şi o fac destul de des alături de familia mea. Desigur, majoritatea destinaţiilor sunt alese din considerente gastronomice, iar dacă au şi unul sau mai multe terenuri de golf sau pârtii de schi iarna, atunci chiar sunt destinaţiile perfecte pentru noi. Îmi place să iau masa în restaurante diverse, ador mâncarea bună din toate bucătăriile lumii, încerc întotdeauna tot ce e nou, ce nu am mai mâncat şi sunt mereu fericită şi încântată să descopăr gusturi noi.
Aşadar, nu ştiu cum va evolua acest blog, dar îmi urmez instinctul şi am încredere ca această uriaşă pasiune va duce la ceva minunat. Doamne ajută!