TasteLife

FoodTravel Blog

CREVEŢI CU SOS MARINARA

Îmi plac creveţii indiferent de felul în care sunt gătiţi. Am ales acum aceasă reţetă pentru că aveam pregătit în frigider sos marinara. Obişnuiesc să cumpăr creveţi proaspeţi, să îi curăţ chiar eu, însă, de data aceasta, am folosit creveţi congelaţi, deoarece nu am avut posibilitatea să merg la cumpărături. Oricum, a ieşit ceva delicios!

INGREDIENTE – Creveţi cu sos marinara:
(pentru 4 pers.)

2 linguri ulei de măsline
2 căţei de usturoi
1/4 linguriţă piper roşu
400 g creveţi Black Tiger decorticaţi
30 ml vin alb
250 ml sos marinara
sare, piper
1 legătură mică de pătrunjel

MOD DE PREPARARE – Creveţi cu sos marinara:

Mai întâi se prepară sosul marinara, dacă nu îl aveţi deja în frigider, gata preparat. Găsiţi reţeta pentru sos marinara aici.

Apoi, într-o tigaie adâncă sau o cratiţă se încinge u leiul, se adaugă usturoiul tocat şi piperul roşu zdrobit. Se lasă 30 de secunde, după care se pun creveţii (spălaţi şi uscaţi în şervete de hârtie). Se prăjesc 1 minut pe fiecare parte, apoi se stropesc cu vinul alb. După ce acesta s-a evaporat (aprox. 3-4 minute), se adaugă sosul marinara preparat în prealabil şi se potriveşte de sare şi piper. La final, se presară frunzele de pătrunjel.

Se servesc calzi, cu pâine prăjită şi un pahar de vin alb alături.

Next Post

Previous Post

Leave a Reply

© 2024 TasteLife

Theme by Anders Norén